Compania elvețiană Clariant, care a inaugurat recent o fabrică de bioetanol în România, în apropiere de Craiova, a finalizat o investigație internă privind potențiale nereguli contabile și a anunțat plecarea directorului financiar, acesta urmând să fie înlocuit de șeful Engie pentru America de Nord. Acțiunile companiei se apreciază puternic.
Compania elvețiană din industria chimică Clariant a decis să amâne publicarea rezultatelor financiare pentru anul 2021, în contextul unei investigații legate de nereguli contabile.
Acțiunile procesatorului german de plăți Wirecard, cu operațiuni și în România, se prăbușesc pentru a doua zi pe bursa de la Frankfurt, după ce compania a anunțat că auditorii nu au putut identifica 1,9 miliarde de euro în numerar, iar două bănci asiatice unde ar fi trebuit să fie depozitați banii au negat existența unei relații de afaceri cu compania germană.
Procesatorul german de plăți electronice Wirecard a pierdut două treimi din valoarea acțiunilor, acestea căzând cu 65% după ce auditorul a anunțat că nu poate găsi acte justificative pentru circa 2 miliarde euro în contabilitate.
Compania de audit și consultanță KPMG a anunțat marți că procesatorul de plăți electronice Wirecard nu a furnizat toate documentele necesare pentru a combate acuzațiile legate de înregistrarea unor tranzacții fictive, apărute anul trecut în Financial Times.
Autoritățile britanice au amendat firma de audit și consultanță PwC cu 4,55 de milioane de lire sterline pentru modul în care a realizat auditul firmei de servicii IT Redcentric, în bilanțului căreia fost descoperită o "gaură" de circa 20 de milioane de lire sterline.
Yuri Soloviev, prim vicepreședintele VTB Bank, a doua cea mai mare bancă din Rusia și unul dintre principalii creditori ai retailerului croat Agrokor, a acuzat acționarul majoritar și conducerea grupului că au ascuns parte din datoriile acumulate până în prezent, care se ridică la circa 6 miliarde de euro.
Compania japoneză Toshiba a înregistrat o pierdere netă de 483,2 miliarde de yeni (4,4 miliarde de dolari) în anul fiscal încheiat pe 31 martie, de peste 10 ori mai mare decât cea din exercițiul anterior, pe fondul unui scandal contabil major, informează Wall Street Journal.
Compania niponă Toshiba a anunțat vineri că anticipează un profit net de 40 de miliarde de yeni (360 de milioane de dolari) pentru anul fiscal 2016/2017, care începe pe 1 aprilie, după o pierdere record de 710 miliarde de yeni (6,3 miliarde de dolari), estimată pentru anul în curs, informează Wall Street Journal.
Compania japoneză Toshiba a anunțat că a descoperit noi nereguli în propriile documente contabile, în contextul în care aceasta se confruntă, de anul trecut, cu un scandal de proporții, după ce a falsificat rezultatele financiare timp de mai mulți ani, transmite Reuters.